De la nopți pe podea la cetăți medievale și un oraș al generatoarelor
Partea I — Mai puțin somn, mai multă Ucraină
The Watcher s-a întors!
Sper că ați avut o săptămână frumoasă.
A mea a fost, cu siguranță, mai aglomerată decât precedenta. Locuri noi, câteva sute de kilometri parcurși pe drumurile Ucrainei, lecții neașteptate de istorie și un experiment destul de discutabil: dormitul pe podea.
Da, ați citit bine.
Și nu, de data aceasta nici măcar nu a fost nevoie să ajung până la Kiev pentru o asemenea experiență.
Bine ați revenit la o nouă săptămână în Liov!
Când propriul pat devine un lux negociabil
Săptămâna a început în forță.
Din păcate, nu pentru că aș fi descoperit brusc o pasiune pentru exercițiile fizice la primele ore ale dimineții.
Am avut parte de numeroase alerte aeriene, inclusiv în timpul nopții, care m-au obligat să-mi părăsesc în repetate rânduri patul călduros și să-mi regândesc opțiunile pentru dormit.
Acum, regulile le cunosc. Știu cât de important este un adăpost adecvat, cunosc riscurile de a rămâne la suprafață în timpul unui atac aerian și știu foarte bine că alegerea unui loc sigur nu ar trebui să fie dictată de confort.
Problema apare pe la trei dimineața, când abia ai reușit să adormi, iar alarma sună din nou. În acel moment, creierul începe niște negocieri serioase cu propria judecată profesională.
Iar negocierile devin și mai intense când alternativa este o parcare subterană rece.
Așa că am început să caut o soluție chiar în apartament.
În cele din urmă, am identificat o variantă destul de neconvențională: mica încăpere tehnică în care se află mașina de spălat și unde îmi usuc hainele. Este situată în interiorul apartamentului, înconjurată pe toate laturile de pereți interiori, fără ferestre și fără expunere directă către exterior.
Nu este tocmai o cameră de hotel de cinci stele și, cu siguranță, nu poate înlocui un adăpost corespunzător. Totuși, oferea un spațiu interior mai protejat și, aspect deloc neglijabil la trei dimineața, o alternativă mult mai călduroasă decât parcarea subterană.
Se pare că spălătoria mea tocmai primise o a doua funcție: dormitor de urgență. 😼
Și uite așa am ajuns să dorm pe podea.
Nu foarte confortabil.
Dar considerabil mai cald decât în parcarea subterană.
Desigur, sunt perfect conștient că temperatura nu reprezintă un criteriu de securitate și că o încăpere interioară nu oferă același nivel de protecție precum un adăpost evaluat și amenajat corespunzător.
Totuși, asemenea situații te învață câte ceva despre comportamentul uman.
Poți să cunoști procedurile foarte bine, să înțelegi riscurile și să explici tuturor care este decizia corectă.
Și totuși, când ești obosit, îți este frig și îți dorești cu disperare câteva ore de somn neîntrerupt, descoperi cât de creativ poate deveni creierul uman.
Evadare din Liov — măcar pentru câteva zile
După câteva nopți cu somnul fragmentat și obișnuita coloană sonoră a alertelor aeriene, o schimbare de peisaj era mai mult decât binevenită.
Din fericire, activitatea profesională mi-a oferit exact această ocazie.
Împreună cu un prieten ucrainean, am călătorit prin trei regiuni administrative ale Ucrainei, numite oblasturi: Hmelnițki, Cernăuți și Ivano-Frankivsk.
Și trebuie să recunosc că Ucraina pregătise un spectacol deosebit.
Probabil cea mai frumoasă toamnă pe care am văzut-o în ultimii ani.
Vremea a fost neobișnuit de plăcută, zilele în mare parte uscate, iar copacii păreau hotărâți să etaleze toate nuanțele posibile de galben, portocaliu, roșu și auriu înainte de venirea iernii.
Drumurile ne-au purtat prin păduri, dealuri domoale, câmpuri agricole și sate mici, înconjurate de culori care, pentru câteva clipe, te făceau să uiți că te afli într-o țară aflată în război.
Din când în când, mă surprindeam privind pur și simplu pe fereastră, admirând peisajul.
Și, bineînțeles, punând întrebări.
Multe întrebări.
Prietenul meu ucrainean, probabil începând deja să regrete decizia de a lua în călătorie un pasager atât de curios, a considerat că era și o ocazie excelentă să-mi prezinte câteva pagini din istoria Ucrainei.
Așa s-a transformat călătoria noastră într-un tur neașteptat al cetăților medievale.
Camenița — O cetate apărată de natură
Prima oprire istorică a fost la Camenița, cunoscută astăzi sub numele de Kamianets-Podilskyi, în regiunea Hmelnițki.
Mai auzisem despre oraș, dar nimic nu mă pregătise pentru imaginea cetății sale.
Imaginați-vă o fortăreață medievală impunătoare, ridicată pe o peninsulă stâncoasă, înconjurată de un canion adânc, săpat de râul Smotrici.
Turnuri masive de piatră domină peisajul, unite prin ziduri de apărare care par să se ridice direct din stâncă.
Iar partea cea mai fascinantă?
Natura făcuse deja o mare parte din munca de fortificare, cu mult înainte ca oamenii să înceapă construcția zidurilor.
Râul înconjoară orașul vechi, în timp ce pereții abrupți de calcar formează o barieră naturală impresionantă.
Din perspectiva securității, amplasamentul este remarcabil.
Cine a ales acest loc a înțeles foarte bine avantajele terenului.
Fără imagini din satelit, fără sisteme moderne de supraveghere, fără evaluări sofisticate ale amenințărilor.
Doar o excelentă înțelegere a geografiei.
Și foarte multă piatră.
Cetatea s-a dezvoltat de-a lungul secolelor și a devenit una dintre cele mai importante fortificații ale regiunii istorice Podolia. Pentru perioade îndelungate, s-a aflat sub autoritatea Uniunii Polono-Lituaniene, fiind cucerită de otomani în 1672 și revenind sub control polonez în 1699.
Privind acele ziduri, înțelegi cu ușurință de ce atât de multe puteri au dorit să controleze locul.
Și îți poți imagina la fel de ușor cât de dificil trebuie să fi fost să-l cucerești.
Am petrecut destul de mult timp admirând turnurile, canionul și legătura extraordinară dintre arhitectură și peisaj.
Era prima cetate pe care o vizitam în Ucraina.
Și am fost cu adevărat impresionat de ceea ce am descoperit.
Există ceva aparte în a realiza că o țară pe care începi să o cunoști ascunde capitole întregi de istorie în spatele unor locuri care, până nu demult, nu erau decât niște nume pe hartă.
Hotin — Locul unde imperiile s-au întâlnit pe malul Nistrului
Următoarea oprire ne-a purtat spre regiunea Cernăuți, la o altă fortăreață impresionantă: Cetatea Hotin.
De această dată, decorul era oferit de râul Nistru.
Și, încă o dată, geografia explica aproape totul.
Cetatea se înalță deasupra râului, dominând o zonă strategică de trecere și un peisaj care a fost martor, timp de secole, la rivalități politice, campanii militare și schimbări de granițe.
Prietenul meu ucrainean mi-a explicat cât de importantă fusese această poziție pentru diferitele puteri care au controlat sau au disputat regiunea.
Domnitorii Moldovei, armatele polono-lituaniene, cazacii ucraineni și forțele otomane au avut, fiecare, un rol în istoria Hotinului.
Cetatea este legată de două bătălii celebre, din 1621 și 1673, desfășurate în contextul îndelungatelor confruntări pentru influență în zona Nistrului.
În 1621, forțele polono-lituaniene și cazacii au rezistat unei campanii otomane. În 1673, trupele conduse de polonezi au învins armata otomană în apropierea cetății.
Stând acolo și privind spre râu, am încercat să-mi imaginez același peisaj cu câteva secole în urmă.
Soldați deplasându-se de-a lungul malurilor.
Poziții defensive pe înălțimile din jur.
Armate încercând să controleze punctele de trecere.
Comandanți calculând avantajele oferite de teren.
Unii oameni vizitează castele și își imaginează regi, regine și povești romantice din Evul Mediu.
Eu vizitez o cetate și încep imediat să mă întreb din ce direcție ar fi putut veni atacatorii.
Un hobby absolut normal, presupun.
Dincolo de istoria militară, însă, Hotinul este pur și simplu superb.
Cetatea, râul, peisajul din jur și culorile toamnei alcătuiesc unul dintre acele locuri în care ți-ai dori să ai ceva mai mult timp la dispoziție.
Și, eventual, ceva mai puțină muncă în așteptare.
Cernăuți — Un oraș care îți trezește sentimentul de familiaritate
În cele din urmă, am ajuns la Cernăuți.
Iar aici experiența a fost cu totul diferită.
Ca român, este aproape imposibil să te plimbi pe străzile Cernăuțiului fără să te gândești la istoria orașului.
Timp de generații, orașul a făcut parte din Imperiul Habsburgic, iar în perioada interbelică s-a aflat în componența României. Astăzi este, desigur, un oraș ucrainean, însă străzile sale continuă să reflecte numeroasele culturi care i-au modelat identitatea.
Influența austriacă este imposibil de trecut cu vederea.
Arhitectura, fațadele elegante, clădirile vechi și străzile pavate cu piatră cubică îți amintesc imediat de orașele Europei Centrale.
Există ceva din atmosfera Vienei.
Ceva din lumea vechiului Imperiu Austro-Ungar.
Și, pe ici, pe colo, ceva inconfundabil românesc.
Dar exista un loc anume pe care îmi doream să-l văd.
Nu o cetate.
Nu o poziție militară.
Nici măcar un obiectiv legat de securitate.
O școală.
Pentru că Cernăuțiul ocupă un loc special în istoria literaturii române.
Mihai Eminescu a învățat aici.
Pentru cei mai puțin familiarizați cu literatura română, Eminescu este considerat poetul național al României, un scriitor a cărui operă a influențat generații întregi și care rămâne profund legat de identitatea noastră culturală.
În tinerețe, a urmat cursurile școlii la Cernăuți, unde l-a cunoscut pe Aron Pumnul, profesor și cărturar român care avea să exercite o influență importantă asupra formării sale intelectuale.
Aron Pumnul nu a fost doar un profesor oarecare.
A reprezentat o personalitate importantă a vieții culturale românești, iar legătura sa cu tânărul Eminescu a contribuit la dezvoltarea intereselor literare ale viitorului poet.
De altfel, după moartea lui Aron Pumnul, în 1866, Eminescu i-a dedicat o poezie comemorativă, una dintre primele sale creații publicate.
Îmi doream să văd locul în care începuse această parte a poveștii.
Și, plimbându-mă prin oraș, m-am bucurat să descopăr că legătura nu a fost uitată.
Există o stradă care poartă numele lui Mihai Eminescu.
Iar în drumul spre centrul orașului am remarcat referiri la Eminescu și la bunul său prieten, povestitorul Ion Creangă.
Pentru mine, au fost descoperiri mici, dar pline de semnificație.
Pentru că istoria nu se păstrează doar în muzee sau monumente.
Uneori, ea supraviețuiește prin numele unei străzi, într-o vitrină de librărie, pe fațada unei clădiri sau printr-o operă literară care continuă să apropie oameni dincolo de granițe.
M-am gândit cât de extraordinar este faptul că un tânăr elev care străbătea aceste străzi în urmă cu peste 160 de ani avea să devină una dintre cele mai importante figuri ale literaturii române.
Și cât de frumos este că, în ciuda tuturor schimbărilor politice, războaielor și modificărilor de frontieră care au urmat, numele său continuă să facă parte din peisajul cultural al orașului.
A fost o altfel de lecție de istorie.
Una mult mai personală.
Încă o cetate înainte de întoarcerea la Liov
Bineînțeles, călătoria nu se încheiase.
Pe drumul de întoarcere spre Liov, traversând regiunea Ivano-Frankivsk, ne-am oprit la o altă cetate istorică.
În acel moment, începeam deja să bănuiesc că prietenul meu ucrainean organizase în secret un curs intensiv de arhitectură defensivă medievală.
Și, sincer, nu aveam nimic împotrivă.
Această cetate avea o atmosferă diferită.
Spre deosebire de fortificațiile mai impunătoare și mai bine conservate pe care le vizitaserăm anterior, aici anumite părți ale sitului erau încă în curs de descoperire și cercetare.
Oamenii lucrau pentru a scoate la lumină structuri care rămăseseră ascunse sau îngropate de-a lungul timpului.
Mi s-a părut deosebit de interesant.
Există ceva fascinant în a vedea cum istoria iese, încetul cu încetul, la suprafață.
Un zid dispărut.
O construcție al cărei scop inițial trebuie reconstituit.
Fragmente ale unui sistem defensiv care protejase cândva o așezare importantă.
Iar acum, după secole, oameni care încearcă, cu răbdare, să înțeleagă ce a existat acolo.
Nu am putut să nu mă gândesc la contrast.
În unele locuri, Ucraina încearcă să descopere și să conserve vestigiile fortificațiilor construite cu sute de ani în urmă.
În alte locuri, se luptă să protejeze clădirile moderne de armele prezentului.
Secole diferite.
Tehnologii diferite.
Dar aceleași întrebări fundamentale despre securitate, supraviețuire și protecție.
Înapoi la Liov
Când am revenit la Liov, traversasem trei regiuni, vizitasem locuri istorice impresionante, descoperisem noi fragmente din istoria Ucrainei și mă bucurasem de un peisaj de toamnă pe care îl voi păstra mult timp în memorie.
Și mai învățasem ceva.
Ucraina nu înseamnă doar imaginile pe care le vedem la știri.
Nu înseamnă doar alerte aeriene, drone, rachete și infrastructură distrusă.
Înseamnă și cetăți medievale ridicate deasupra unor râuri spectaculoase, străzi pavate cu piatră cubică, păduri colorate, sate mici și oameni care își împărtășesc cu mândrie istoria.
Dar, bineînțeles, întoarcerea la Liov a însemnat și întoarcerea la realitate.
Iar realitatea avea un sunet familiar.
Alerta aeriană.
Un generator care pornea undeva, în apropiere.
Și o întrebare care începea să devină din ce în ce mai importantă: oare voi avea curent electric când ajung acasă?
Pentru că, dacă există un lucru pe care încep să-l înțeleg despre viața de zi cu zi în Ucraina, acela este că electricitatea nu mai reprezintă ceva ce poți considera garantat.
Uneori, este chiar lucrul în jurul căruia îți organizezi întreaga zi.
Partea a II-a — Nu avem curent? Bine ați venit în noua normalitate!
Orașul generatoarelor, aplicația care știe tot și o pisică prea curioasă care învață să-și programeze spălatul rufelor
Întors la Liov, mă așteptam să revin la rutina obișnuită.
După o călătorie prin trei regiuni superbe ale Ucrainei, după descoperirea unor cetăți medievale, peisaje spectaculoase de toamnă și suficiente lecții de istorie cât să-mi satisfacă pentru câteva zile curiozitatea, îmi doream doar câteva lucruri simple.
Un apartament călduros.
Un duș fierbinte.
Poate puțină liniște.
Nimic exagerat.
Dar se pare că Ucraina îmi pregătise încă o lecție.
Pentru prima dată de când am ajuns la Liov, nu aveam curent electric în apartament.
Hmmm.
Asta era ceva nou.
Am verificat luminile.
Nimic.
Am încercat și alt întrerupător, în eventualitatea în care primul ar fi avut vreo problemă personală cu mine.
Tot nimic.
Firește, am început să pun întrebări.
— Ce s-a întâmplat? Este vreo problemă cu instalația clădirii? S-a defectat ceva?
Prietenii mei ucraineni nu păreau deloc impresionați de descoperirea mea.
— Aaa, este normal.
— Normal?
— Da. Programul întreruperilor de curent.
— Stați puțin. Voi aveți un program care vă spune când NU aveți electricitate?
— Bineînțeles.
Bineînțeles...
Se pare că tocmai descoperisem un nou capitol din ceea ce aici a devenit noua normalitate.
Iar pisica cea curioasă începuse deja investigațiile.
Aplicația care îți spune când poți aprinde lumina
În câteva minute, căutam deja informații pe internet.
Și am descoperit ceva surprinzător de practic.
În Liov, operatorul de distribuție a energiei electrice, Lvivoblenergo, pune la dispoziția locuitorilor servicii digitale prin care aceștia pot verifica programul întreruperilor de curent pentru propria adresă.
Consumatorii sunt împărțiți în grupe și subgrupe, iar programele publicate indică intervalele în care alimentarea cu energie electrică poate fi întreruptă.
Odată ce îți identifici adresa și grupa din care faci parte, poți consulta intervalul estimat al întreruperii.
Compania dispune inclusiv de o aplicație mobilă oficială, numită KomKom, precum și de servicii online și roboți de informare pe Telegram și Viber.
Prin intermediul acestora, locuitorii pot primi informații despre întreruperile programate, avariile neprevăzute, lucrările de mentenanță și modificările apărute în alimentarea cu energie electrică.
Mi-am identificat zona și am descoperit că urma să rămân fără curent aproximativ două ore.
Două ore.
Nu era chiar sfârșitul civilizației.
Dar suficient cât să înțeleg cât de util este să știi ce se întâmplă.
În loc să stau în întuneric, întrebându-mă dacă și când va remedia cineva problema, puteam consulta programul estimat și îmi puteam organiza seara în consecință.
Desigur, întreruperile de urgență sunt mai greu de anticipat, iar programul se poate modifica în funcție de evoluția situației.
Totuși, principiul mi s-a părut excelent.
O problemă complicată, la nivel național, fusese transformată într-un sistem de informare pe care oamenii obișnuiți îl puteau utiliza cu ușurință.
O adresă.
O grupă.
Un program.
O notificare.
Informații simple și practice.
Și atunci mi-am amintit ceva ce observasem mai devreme în aceeași zi.
Coloana sonoră a Liovului
Înainte să descopăr că nu aveam curent acasă, petrecusem aproape întreaga zi în oraș.
Plimbându-mă prin centrul Liovului, remarcasem un număr neobișnuit de mare de generatoare aflate în funcțiune.
În fața restaurantelor.
Lângă cafenele.
În apropierea magazinelor, farmaciilor și altor spații comerciale.
Peste tot.
Unele erau uriașe.
Altele, surprinzător de mici.
Unele aveau roți.
Altele păreau să fi obținut deja drept de ședere permanentă pe trotuar.
Existau și modele suficient de compacte pentru a fi mutate cu ușurință, atunci când era nevoie.
Iar câteva fuseseră chiar vopsite sau decorate astfel încât să se integreze cât mai bine în arhitectura din jur.
Ultimul detaliu m-a amuzat.
Liov este un oraș superb, plin de clădiri istorice, fațade elegante, străzi pavate cu piatră cubică și colțuri fermecătoare.
Iar acum, se pare că generatoarele au devenit parte din identitatea sa arhitecturală.
Unele afaceri par să fi acceptat ideea că, dacă tot trebuie să țină un generator în fața intrării, măcar să-i ofere o înfățișare respectabilă.
Poate că într-o zi vom asista chiar la un concurs pentru cel mai elegant generator din Liov.
Există însă un lucru pe care nicio vopsea decorativă nu-l poate ascunde.
Zgomotul.
Imaginați-vă că vă plimbați liniștiți prin centrul istoric al unui oraș frumos.
Admirați clădirile.
Vă bucurați de culorile toamnei.
Poate vă gândiți să vă opriți la o cafenea.
Și deodată...
BRRRRRRRRRRRRR!
Un generator.
Apoi încă unul.
Și încă unul.
Dintr-odată, plimbarea relaxantă se transformă într-o experiență sonoră industrială.
Unele generatoare funcționează cu un zumzet discret.
Altele par hotărâte să-și anunțe prezența întregului cartier.
Iar când mai multe funcționează simultan pe aceeași stradă, zgomotul mecanic devine aproape imposibil de ignorat.
Adăugați vibrațiile și mirosul gazelor de eșapament, iar experiența devine cu adevărat memorabilă.
În anumite momente, aveam impresia că schimbasem centrul fermecător al unui oraș european cu intrarea într-o veche mină de cărbune.
Nu tocmai atmosfera promovată în broșurile turistice.
Și totuși, viața continua.
Clienții intrau în magazine.
Espressoarele funcționau.
Restaurantele serveau mâncare.
Afacerile rămâneau deschise.
Pentru că, dincolo de acel zgomot, exista ceva mult mai important decât confortul plimbării mele de după-amiază.
Generatoarele acelea mențineau orașul în funcțiune.
De la generatoarele mici la o întreagă strategie energetică
Cu cât am aprofundat subiectul, cu atât am înțeles mai bine că generatoarele văzute pe străzile Liovului reprezentau doar o mică parte dintr-o poveste mult mai amplă.
După declanșarea invaziei ruse la scară largă, în 2022, și mai ales pe măsură ce atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei s-au intensificat, populația și mediul de afaceri au început să caute soluții pentru a-și produce singure energia electrică.
În prima etapă, soluția era relativ simplă.
Cumperi un generator.
Generatoarele mici, pe benzină sau motorină, cu puteri cuprinse frecvent între aproximativ 2 și 7,5 kW, au devenit deosebit de utile pentru micile afaceri și pentru cei care aveau nevoie de o sursă limitată de energie de rezervă.
Un magazin își putea păstra luminile aprinse.
O cafenea putea continua să utilizeze echipamentele esențiale.
O mică afacere își putea menține măcar o parte din activitate.
Dar, pe măsură ce războiul a continuat, problema a devenit tot mai complexă.
Iar soluțiile, tot mai ambițioase.
În 2025 și 2026, atenția s-a extins treptat dincolo de generatoarele individuale, către sisteme energetice descentralizate.
Generatoare industriale de mare capacitate.
Turbine cu gaz.
Instalații de cogenerare, capabile să producă simultan energie electrică și energie termică.
Sisteme municipale de rezervă, destinate spitalelor, serviciilor de alimentare cu apă și rețelelor centralizate de încălzire.
Obiectivul nu mai era doar menținerea unui magazin deschis în timpul unei pene de curent.
Era reducerea dependenței serviciilor esențiale de o singură sursă vulnerabilă de energie.
Iar acesta reprezintă un nivel cu totul diferit de reziliență.
Când un oraș are nevoie de mai mult decât un generator
Să luăm exemplul Kievului.
Capitala Ucrainei a investit în dezvoltarea unor sisteme extinse de alimentare cu energie de rezervă pentru serviciile municipale, inclusiv generatoare și echipamente de mare capacitate destinate infrastructurii critice.
Pentru că o întrerupere prelungită a electricității nu înseamnă doar imposibilitatea de a-ți încărca telefonul.
Ce se întâmplă cu stațiile de pompare a apei?
Cu sistemele de canalizare?
Cu încălzirea centralizată?
Cu spitalele?
Un oraș mare depinde de numeroase sisteme interconectate, iar electricitatea este adesea elementul invizibil care le ține împreună.
Fără ea, problemele se pot extinde foarte repede.
Un operator de apă poate să nu mai poată menține funcționarea stațiilor de pompare.
Un sistem de încălzire poate întâmpina dificultăți în circularea apei calde.
Un spital poate ajunge să depindă exclusiv de alimentarea de urgență.
Iar defectarea unui sistem poate produce efecte în lanț asupra altora.
Din acest motiv, Ucraina a depus eforturi pentru consolidarea capacităților municipale de alimentare cu energie de rezervă, prin investiții naționale și locale, dar și cu sprijin internațional.
Uniunea Europeană, Lituania, UNICEF și alți parteneri au contribuit la furnizarea de generatoare și echipamente energetice pentru serviciile esențiale.
De exemplu, UNICEF a raportat distribuirea a 106 generatoare pentru sprijinirea serviciilor de încălzire și alimentare cu apă în diferite zone ale Ucrainei.
De asemenea, autoritățile din Kiev au anunțat instalarea a sute de generatoare de rezervă în infrastructura municipală.
Dar nici măcar sute de generatoare nu rezolvă automat toate problemele.
Contează capacitatea lor.
Contează amplasarea.
Contează disponibilitatea combustibilului.
Contează întreținerea.
Și, mai ales, contează dacă sistemele pe care trebuie să le deservească pot funcționa efectiv cu energia furnizată de aceste echipamente.
Pentru că achiziționarea unor echipamente nu este același lucru cu dezvoltarea unui plan de continuitate care să funcționeze în realitate.
Iar această diferență mi-aș dori să fie înțeleasă de cât mai multe organizații.
Generatorul nu este întotdeauna soluția
Desigur, nu toată lumea locuiește la casă sau deține o afacere cu suficient spațiu exterior pentru instalarea unui generator.
Și aici descoperim o altă dimensiune importantă a adaptării ucrainenilor.
Ce faci atunci când locuiești într-un apartament?
Nu poți pur și simplu să instalezi un generator pe benzină în bucătărie și să speri că totul va fi bine.
Nici în spălătorie.
Nici pe un balcon închis.
Generatoarele care funcționează cu combustibil produc monoxid de carbon, un gaz care poate fi mortal, și prezintă riscuri serioase de incendiu și intoxicare. Acestea nu trebuie utilizate niciodată în interiorul locuințelor sau în spații închise.
Prin urmare, gospodăriile ucrainene au început să se orienteze tot mai mult către alte soluții.
Stații portabile de alimentare cu acumulatori.
Invertoare.
Baterii reîncărcabile.
Sisteme de stocare a energiei pentru locuințe.
Mărci precum EcoFlow și Bluetti au devenit nume cunoscute atunci când vine vorba despre alimentarea de rezervă cu energie electrică.
În loc să consume combustibil, aceste sisteme stochează energia electrică pentru a putea fi utilizată atunci când alimentarea de la rețea este întreruptă.
În funcție de capacitate, pot menține în funcțiune, pentru o perioadă limitată, telefoane, laptopuri, routere, corpuri de iluminat și anumite aparate electrocasnice.
Sistemele mai mari pot alimenta și echipamente cu un consum ridicat, însă frigiderele, instalațiile de încălzire și alte aparate solicitante necesită o dimensionare atentă a capacității.
Astfel, chiar și un apartament poate beneficia de un anumit grad de independență energetică.
Nu suficient pentru a considera că rețeaua electrică nu mai contează.
Dar suficient pentru a face o seară dificilă mult mai ușor de gestionat.
Mi s-a părut deosebit de interesant cât de repede se poate adapta o întreagă piață la o realitate nouă.
Înainte de război, probabil că mulți considerau o stație portabilă de alimentare un accesoriu opțional pentru camping.
Acum, pentru unele familii ucrainene, aceasta a devenit o componentă importantă a pregătirii pentru situații de urgență.
Se pare că și trusa modernă de urgență a evoluat.
Lanternă.
Baterie externă.
Acumulatori.
Și, eventual, o cutie destul de scumpă, care îți menține internetul funcțional atunci când totul în jur rămâne fără curent.
Pisica cea curioasă aprobă, în special, partea cu internetul.
Cât costă independența energetică?
Firește, am devenit curios și în privința prețurilor.
Pentru că reziliența sună minunat până când primești factura.
Pe piața ucraineană, generatoarele portabile și cele de capacitate medie, alimentate cu combustibil, pot costa aproximativ între 8.000 și 150.000 de grivne ucrainene, în funcție de putere, tipul combustibilului, producător și caracteristicile tehnice.
Și acesta este doar prețul de achiziție.
Un generator mai are nevoie de combustibil.
Întreținere.
Instalare în condiții de siguranță.
Ventilație corespunzătoare.
Și, uneori, echipamente suplimentare pentru conectarea în siguranță la instalațiile electrice pe care trebuie să le alimenteze.
Sistemele cu acumulatori au propriile costuri, în funcție de capacitatea de stocare, performanțele invertorului și aparatele pe care trebuie să le susțină.
Pentru o mică afacere, toate acestea pot reprezenta o investiție considerabilă.
Pentru o familie, efortul financiar poate fi și mai dificil.
Iar pentru municipalitățile care încearcă să protejeze serviciile esențiale, necesarul de finanțare poate ajunge la sume uriașe.
Ceea ce ne aduce la o altă măsură adoptată de Ucraina.
Statul nu a lăsat întreaga responsabilitate financiară exclusiv în seama cetățenilor.
Când statul încearcă să facă reziliența mai accesibilă
Un alt aspect care mi-a atras atenția a fost abordarea Ucrainei privind importul echipamentelor energetice.
Țara a introdus măsuri fiscale și vamale menite să faciliteze accesul la anumite categorii de generatoare, sisteme de stocare a energiei și alte echipamente necesare alimentării electrice.
Iar aceste măsuri au fost prelungite.
Potrivit legislației adoptate la sfârșitul anului 2025, facilitățile pentru importul anumitor echipamente energetice urmează să fie menținute până la 1 ianuarie 2029.
În practică, anumite produse care îndeplinesc condițiile legale pot fi importate fără plata taxei pe valoarea adăugată și a taxelor vamale obișnuite.
Există însă un detaliu important.
Nu orice generator, invertor sau acumulator beneficiază automat de aceste scutiri.
Eligibilitatea depinde de caracteristicile tehnice ale echipamentului, de încadrarea tarifară vamală și de prevederile legale aplicabile.
Unele produse pot rămâne supuse taxelor obișnuite de import, inclusiv cotei standard de TVA de 20%.
Așadar, din păcate, lucrurile nu sunt chiar atât de simple încât să cumperi orice dispozitiv cu baterie și să declari solemn că este indispensabil rezilienței naționale.
Este posibil ca autoritățile vamale să aibă o interpretare puțin diferită.
Totuși, ideea de ansamblu este importantă.
Ucraina a înțeles că reziliența energetică nu reprezintă exclusiv o responsabilitate individuală.
Este și o chestiune de politică publică.
Dacă populația, mediul de afaceri și serviciile esențiale au nevoie de echipamente de rezervă pentru a continua să funcționeze, reducerea anumitor bariere financiare poate accelera pregătirea pentru situații de criză.
Și toate acestea m-au făcut să mă gândesc la ceva mult mai apropiat de casă.
Dar noi, vecinii?
Țările vecine Ucrainei urmăresc desfășurarea acestui război.
Vedem știrile.
Discutăm despre atacurile asupra infrastructurii energetice.
Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la vulnerabilitatea serviciilor esențiale.
Dar învățăm cu adevărat ceva din toate acestea?
Și, mai important, aplicăm lecțiile învățate?
Mă gândesc în special la România, dar întrebarea este valabilă pentru mult mai multe țări.
Cât de pregătite sunt gospodăriile, companiile și autoritățile noastre locale pentru întreruperi prelungite ale alimentării cu energie electrică?
Avem planuri realiste de continuitate?
Și, dacă le avem, când le-am testat ultima dată?
Pentru că una este să cumperi un generator.
Și cu totul altceva este să știi că va funcționa atunci când vei avea cu adevărat nevoie de el.
Are combustibil?
A fost întreținut corespunzător?
Poate alimenta în siguranță echipamentele esențiale?
Există cineva care știe să-l utilizeze?
Acumulatorii sunt încărcați?
Au fost testate sistemele de rezervă în condiții realiste?
Sau toate aceste echipamente stau undeva, așteptând ziua în care toată lumea va descoperi că ultima verificare tehnică a avut loc în urmă cu trei ani?
Am văzut suficiente planuri de continuitate de-a lungul activității mele profesionale încât să știu că poate exista o diferență considerabilă între ceea ce este scris pe hârtie și ceea ce funcționează efectiv într-o situație de urgență.
Iar electricitatea este una dintre acele dependențe care pot scoate foarte repede la iveală această diferență.
Un sistem de rezervă este util doar dacă funcționează atunci când sistemul principal cedează.
Nu atunci când cineva reușește, în sfârșit, să găsească manualul de utilizare.
Când se stinge lumina, oamenii caută alte locuri
Un alt aspect interesant al întreruperilor de curent este modul în care acestea schimbă comportamentul și deplasările oamenilor.
Atunci când o zonă rămâne fără electricitate, locuitorii nu stau neapărat acasă, așteptând revenirea curentului.
Încep să caute alternative.
Un centru comercial unde luminile sunt încă aprinse.
O cafenea unde își pot încărca telefoanele.
Un restaurant unde pot mânca ceva cald.
Un loc cu acces la internet.
Un spațiu încălzit.
Uneori, chiar un loc unde își pot spăla sau usca hainele.
Dintr-odată, afacerile ajung să ofere mult mai mult decât produsele și serviciile lor obișnuite.
Ele devin puncte temporare de sprijin pentru comunitate.
Un centru comercial nu mai este doar un loc pentru cumpărături.
O cafenea nu mai este doar un loc unde bei o cafea.
O spălătorie poate deveni un serviciu esențial atunci când oamenii nu își mai pot folosi mașinile de spălat de acasă.
Iar toate acestea generează noi provocări operaționale și de securitate.
Ce se întâmplă atunci când un număr mare de persoane se îndreaptă spre aceleași locuri, doar pentru că acolo există electricitate?
Au aceste spații capacitatea de a primi mai mulți oameni?
Sunt căile de evacuare accesibile?
Este suficientă alimentarea de rezervă?
Ce se întâmplă dacă și acolo se întrerupe curentul?
Și, poate cel mai important, cum reușesc companiile să mențină un echilibru între continuitatea activității și siguranța angajaților și a clienților?
Ajungem, din nou, la reziliență.
Nu ca termen la modă.
Ci ca necesitate practică.
Un bilețel lipit pe ușă versus un sistem digital
Această experiență mi-a amintit și de ceva ce observasem în timpul unei vizite recente la București.
În urmă cu aproximativ o lună, am întâlnit o situație cât se poate de familiară într-un bloc de locuințe: o întrerupere a alimentării cu apă.
Cum fuseseră informați locatarii?
Printr-un mic anunț tipărit, lipit pe ușa de la intrare.
Atât.
Din punct de vedere formal, informația fusese transmisă.
Dar să fim realiști.
Dacă ajungi acasă seara târziu, obosit, cu sacoșele de cumpărături în mâini sau pur și simplu preocupat de altceva, cât de probabil este să observi o bucățică de hârtie lipită pe ușă?
Și chiar dacă o observi, ce se întâmplă dacă programul se modifică?
Tipărim alt anunț?
Și sperăm că toată lumea va trece din nou pe lângă el?
Nu este nimic greșit în utilizarea metodelor tradiționale de comunicare, mai ales ca soluție de rezervă.
Dar, totuși, suntem în 2026.
Cu siguranță putem face mai mult.
Imaginați-vă o aplicație simplă, în care locatarii să-și poată înregistra adresa și să primească notificări despre întreruperile programate ale apei, penele de curent, lucrările de întreținere sau alte probleme care le afectează cartierul.
Nu este nevoie de ceva complicat.
Doar de informații utile.
Ce se întâmplă?
Ce zonă este afectată?
Când a început problema?
Când se estimează reluarea serviciului?
A intervenit vreo modificare?
Aceleași principii ar putea fi folosite și pentru comunicarea în situații de urgență mai grave.
Desigur, sistemele digitale au nevoie, la rândul lor, de mijloace alternative de comunicare, mai ales atunci când rețelele electrice sau cele de telefonie mobilă nu funcționează.
Dar experiența ucraineană m-a făcut să realizez cât de mult loc de îmbunătățire există în serviciile publice obișnuite.
Uneori, inovația nu înseamnă să inventezi ceva extraordinar.
Uneori, înseamnă pur și simplu să te asiguri că oamenii primesc informația potrivită, la momentul potrivit.
Preferabil înainte să descopere că nu au apă chiar în timp ce fac duș.
Când îți organizezi viața după programul electricității
Și ajungem la partea care spune, poate, cel mai mult despre capacitatea oamenilor de a se adapta.
Obiceiurile încep să se schimbe.
La început, verifici programul întreruperilor de curent din simplă curiozitate.
Apoi îl verifici pentru că trebuie să știi dacă poți pune rufele la spălat.
Și, înainte să-ți dai seama, ajungi să-ți organizezi întreaga zi în funcție de el.
Dușul înainte de întreruperea curentului.
Mașina de spălat pornită cât timp există electricitate.
Laptopul pus la încărcat.
Telefonul, la fel.
Cina pregătită puțin mai devreme.
Bateria externă încărcată și pregătită.
Și poate o mică reevaluare a momentului în care ar fi bine să începi următoarea activitate casnică.
Dintr-odată, electricitatea nu mai este un serviciu invizibil, care există pur și simplu în fundalul vieții cotidiene.
Devine o resursă pe care trebuie să o gestionezi activ.
Începi să gândești în avans.
Nu pentru că ți-ar face o plăcere deosebită să-ți organizezi viața după programul rețelei electrice.
Ci pentru că alternativa este să descoperi, la jumătatea programului de spălare, că mașina de spălat a decis să intre într-o pauză neplanificată.
Și, aparent, mașinii de spălat nu-i pasă absolut deloc de programul tău personal.
Programul electricității câștigă.
De fiecare dată.
Lecția din spatele zgomotului
La sfârșitul zilei, priveam cu alți ochi generatoarele din fața magazinelor din Liov.
Mai devreme remarcasem zgomotul, vibrațiile și mirosul.
Și nici acum nu pot pretinde că o plimbare pe lângă o duzină de generatoare aflate în funcțiune este o experiență deosebit de plăcută.
Dar acum înțeleg și ceea ce reprezintă ele.
Un proprietar de afacere care a decis să investească într-o sursă de energie de rezervă.
Angajați care își pot continua activitatea.
Clienți care pot cumpăra în continuare produsele de care au nevoie.
Un restaurant care poate servi o masă caldă.
O farmacie care poate rămâne deschisă.
Mici fragmente de normalitate, păstrate cu eforturi considerabile.
Și revin mereu la aceeași întrebare.
Învățăm ceva din experiența Ucrainei sau ne mulțumim doar să privim?
Pentru că reziliența nu se construiește în ziua în care se întrerupe electricitatea.
Se construiește înainte.
Prin pregătire.
Prin investiții.
Prin întreținerea echipamentelor.
Prin testare.
Prin comunicare clară.
Și prin disponibilitatea de a pune sub semnul întrebării propriile presupuneri despre sistemele de care depindem.
Ucraina învață aceste lecții în condiții pe care nimeni nu ar trebui să fie nevoit să le trăiască.
Noi, ceilalți, avem avantajul de a putea învăța din experiența sa fără să așteptăm să trecem prin același nivel de perturbare.
Dacă alegem sau nu să facem acest lucru este o altă poveste.
Cât despre mine, am învățat deja să verific programul electricității înainte să pornesc mașina de spălat.
Poate părea o realizare modestă.
Să aveți o săptămână frumoasă!
Noapte bună.
